Fotbalul românesc se reia deja din această săptămână, o pauză de iarnă foarte scurtă care l-a făcut pe unul dintre jucătorii din campionat, celebru pentru replici savuroase, să lanseze în exclusivitate pentru ProSport o nouă replică de colecție: „Când începe Superliga, nici n-am scos sarmalele din corp!”.
Trimitere directă, firește, la felul de mâncare tradițional al românilor în preajma Crăciunului și a sărbătorilor de iarnă. Cui aparține reacția inedită și în ce context a venit? Care e programul primei etape din Superliga în 2026 și care e topul jucătorilor sosiți în campionatul nostru până azi, în mercato de iarnă?
În cadrul unui interviu video, Dan Nistor, mijlocașul sclipitor al Universității Cluj se declară dezamăgit de faptul că Superliga se reia prea repede iar vacanța de iarnă a fost mult prea scurtă. Pe 22 decembrie s-a disputat ultimul meci din 2025 în campionat, iar la finele săptămânii acesteia deja vom vedea, din nou, fotbal în campionatul nostru:
„Din punctul meu de vedere cred că am început destul de repede acest, să zic așa, mini-retur. Crede că mai puteam aștepta un pic. Dar acestea sunt deciziile și le respectăm. (n.r. – Ai prins și perioadele când se începea mai târziu…) Da, practic aveam în perioada de iarnă destul de mult timp de vacanță. Acum, practic am avut vreo 9-10 zile, dacă nu mă înșel, destul de puțin. N-am avut timp, ca să fac și o glumă, nici sarmalele să le scoatem din corp! Dar sperăm, când vom începe acest mini-retur, să începem cu forțe bune”
La 37 de ani, revoltat cu zâmbetul pe buze de data când începe Superliga, Dan Nistor rămâne același fotbalist „cu gura mare”, așa cum se caracteriza singur aici într-un interviu în exclusivitate pentru ProSport, oferit jurnalistului Vlad Măcicășan.
Nistor e totuși pregătit să continue cu U Cluj sezonul ce se dorește a repeta performanța de excepție din ediția 2024/2025, cu prezență în play-off și calificare în cupele europene. În plus, recent, mijlocașul și-a prelungit contractul cu formația ardeleană.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2FE-gata-Lovitura-la-final-de-an-Dan-Nistor-a-acceptat-oferta-si-a-semnat.jpg)
FOTO: Sportpictures
Campionatul se reia la finalul acestei săptămâni, etapa 22 a sezonului regular este prima din 2026 iar ea debutează vineri cu un duel foarte interesant, între nou-promovata cu parcurs remarcabil, FC Argeș, și campioana en-titre aflată în cursa de a prinde play-off-ul, FCSB:
Iată cum arată un top al jucătorilor sosiți în campionatul nostru în această iarnă, potrivit cotei lor de piață de pe transfermarkt.com la acest moment (jucător, clubul unde s-a transferat și ultimul club unde a evoluat).
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fandre-duarte-fcsb-e1765358393850.jpg)
Foto: Facebook FCSB
Este vorba, așadar, doar de jucători achiziționați sau împrumutați de la echipe din afara Superligii: